Salut! Eu sunt Ariana, sunt studentă în anul I, în cadrul Universității Babeș-Bolyai, la Facultatea de Istorie și Filosofie, pe departamentul de relații internaționale și studii europene (RISE). Am ales această specializare în dorința de a studia atât politica, cât și relațiile internaționale printr-o perspectivă relativ istorică. În ceea ce privește pasiunile mele, îmi place să creez poezii, ador literatura, filosofia și istoria. De asemenea, mă consider a fi o persoană implicată în societate, întrucât susțin ferm faptul că este necesar ca fiecare individ să acționeze pentru a evolua, atât personal, cât și la nivel de comunitate; ca ”dovadă” a acestui fapt, în ultimii ani am fost implicată în cadrul mai multor organizații sub stindardul societății civile. Dacă ar fi să mă sumarizez, aș afirma astfel: sunt o persoană entuziastă, ”visătoare”, cu o puternică voință de implicare și dorință de evoluție constantă.
Motivul principal care a stat la baza creării acestui blog a fost necesitatea acestuia în cadrul unui seminar, însă în funcție de cum vor evolua lucrurile în plan personal, voi decide dacă voi continua cu păstrarea blogului sau nu. Deși, inițial luam în considerare ca blogul acesta să abordeze în exclusivitate problematica terorismului de tip lupul singuratic, am decis ca prin intermediul acestui blog, să trateze diferite tematici atât din cadrul științelor politice, cât și din perspectiva filosofiei.
Cât despre interacțiunea cu dvs, mi-ar plăcea ca dvs să veniți cu sugestii de tematici pe care să le abordez în cadrul acestei pagini. De asemenea, vă invit să vă exprimați părerea despre problematicile abordate în cadrul acestui blog, însă fără a ofensa sau jigni sub nicio formă pe cineva. De altfel,vă invit să vă abonați și aștept cu nerăbdare sugestiile dvs.!
