Articolul, publicat în ziarul electronic The Guardian, în 24 Septembrie 2018, de Caroline Davies, abordează problematica pe care o ridică termenul de ”lone wolf” (lup singuratic), în contextul campaniei #WordsMatter (CuvinteleContează), prin intermediul căreia este afirmat faptul că media nu ar trebui să glorifice terorismul.

În acest sens, informațiile transmise în cadrul articolului se bazează pe declarațiile persoanelor care și-au pierdut fii, prieteni, rude în cadrul numeroaselor atacuri teroriste de pe scena mondială, de asemenea, în cadrul unor filmulețe realizate pentru media, este surprinsă importanța pe care o are vocabularul folosit în explicarea acestui fenomen. Acest articol se adresează tuturor celor care doresc să înțeleagă fenomenul terorismului de tip lupul singuratic, dar și dimensiunea pe care o implică termenul atribuit acestor teroriști și modul de interpretare al victimelor (atât implicate direct, cât și indirect în cadrul unor astfel de atrocități) atentatelor.

Cauzele nemulțumirii populației cu această denumire sunt constituite de faptul că termenul în sine ”lone wolf” doar glorifică personajele care relizează acte de terorism solitar. Mai mult, cei care au supraviețuit actelor de terorism au desfășurat o campanie prin care doresc ca media să evite să utilizeze terminologie de război (de pildă: soldat) când menționează atacurile teroriste de tip lupul singuratic, sau să nu se refere la conflictele cu organizațiile teroriste ca ”războaie”, întrucât ”acesta nu este război, iar ei nu sunt soldați”, afirmă Justen Merton-Scott, victimă a unui act terorist. Așadar, se poate afirma faptul că principalele cauze care determină dorința de a se folosi alt limbaj pentru actele teroriste sunt de ordin psihologic, și au ca sorginte traumele post-atacuri.

Acest demers nu are cauze pe o rază foarte mare de acoperire, însă unele reviste, ziare au luat în considerare această campanie, mai mult, au fost create și filme în memoria unor victime ale unor atacuri ce pot fi considerate masacre. De altfel, triumful în urma acestui pas este de ordin psihologic.

Articolul integral poate fi accesat de aici.

Articolul, publicat în 12 Iunie 2016 de Lois Beckett, contextualizează atentatul care a avut loc în dimineața zilei de 12 iunie 2016, la Clubul Pulse din Orlando, Florida. Acesta se centrează pe analiza atacului terorist și conține informații despre numărul de victime ale atacului, despre alte atacuri asemănătoare și despre declarațiile președintelui Barack Obama și ale oficialilor. De altfel, articolul se adresează tuturor celor interesați de atacurile de tip lupul singuratic, acest atentat fiind unul dintre cele mai sângeroase din istoria recentă a SUA.

Descris de oficiali ca fiind ”un act de terorism domestic”, se crede că autorul atentatului, Omar Mateen, era influențat puternic de o ideologie jihadistă violentă. De asemenea, locația aleasă – clubul Pulse, club în care se regăseau membri din comunitatea LGBT – sugerează o agendă anti-LGBT. În total au fost 50 de decese (Omar Mateen s-a sinucis la final) și aproximativ 53 de răniți. Pe lângă efectele materiale, acest atentat a produs creșterea insecurității mai ales în rândul comunității LGBT.

Întregul articol cuprinde o serie de atentate prin comparație cu Masacrul de la Orlando.

Mai multe informații despre terorismul de tip lupul singuratic, și în special despre atentatul de la Orlando și despre Omar Mateen, autorul masacrului sunt sistematizate în prezentarea realizată de mine în Prezi, pe care o puteți accesa de aici.

Articolul integral îl puteți accesa aici.

Articolul a fost publicat în ziarul on-line The Telegraph de Raffaello Pantucci, în data de 3 Ianuarie 2018. Acesta se poate sumariza ca fiind o analiză a confruntărilor Marii Britanii cu terorismul, unde teroriștii de tip lupul singuratic devin principala amenințare împotriva statului. Așadar, articolul a fost creat în contextul unei creșteri signifiante a numărului de atentate teroriste de tip lupul singuratic și de numărul de victime din urma evenimentelor. Acesta se adresează publicului larg, în special al locuitorilor Marii Britanii, dar și celor care doresc să se informeze cu privire la amploarea pe care o obține acest tip de terorism.

Așa cum am spus, numărul de atacuri a crescut drastic în Marea Britanie, în special atacurile de tip lupul singuratic. Textul susține faptul că deși nu se știe exact dacă aceștia sunt conectați cu organizații teroriste, însă teroriștii au fie pribleme psihice, fie alte problema care sunt baza dorinței acestora de a acționa, și de obicei au o ideologie teroristă care are o scuză suprapusă.

Mai mult, autorul articolului susține că amenințarea terorismului de tip lupul singuratic în U.K. își are rădăcinile chiar înainte de anii 2000, cu primele cazuri (Andrew Ibrahim și Nicky Reilly în 2008), însă au fost considerate cazuri periferice. De altfel, acest tip de terorism pare a fi adaptarea la noile abordări în cadrul securității, prin psrima faptului că activitățile teroriste în cadrul organizațiilor pot fi prevăzute și anihilate, sunt expuși indivizi cu resurse și abilități limitate pentru a distrage atenția de la amenințările reale.

Articolul se încheie cu afirmația faptului că situația în ceea ce privește acțiunile teroriste se vor înrăutăți și totul va deveni confuz, însă este necesară concentrarea pe modul de construi rezistența împotriva atrocităților brutale ce vor urma.

Articolul integral îl puteți accesa aici.

Articolul este publicat de către Michael Safi în cadrul ziarului on-line The Guardian, în data de 8 Septembrie 2015. Articolul a fost creat în contextul în care numărul atentatelor înfăptuite de teroriști de tip ”lupul singuratic” a crescut dramatic în ultimii ani. Articolul în sine se poate clasifica ca un studiu, întrucât tematica acestuia este observarea comportamentului autorilor înainte de a săvârși atentatele. De asemenea, acest articol se adresează persoanelor care prezintă interes atât pentru terorismul de tip lupul singuratic, cât și pentru psihologia teroriștilor de tip lupul singuratic.

În aceeași ordine de idei, articolul conține o sinteză a modului în care a evoluat terorismul de tip lupul singuratic, dublată de teze (observații) surprinse în cercetarea realizată de Ramon Spaaji și Mark Hamm. De asemenea, sunt surprinse atentate care au fost realizate de teroriști solitari prin prisma comportamentului acestora.

În altă ordine de idei, în cadrul articolului sunt portretizate principalele trăsături ale teroriștilor solitari în comparație cu membri organizațiilor extremiste: de obicei sunt persoane la a doua vârstă, care nu au o educație foarte ridicată și care sunt mai predispuși la boli mintale. Însă, în ultimii ani au fost identificați mai mulți atacatori mai tineri. În ceea ce privește atentatele, cercetările arată că majoritatea sunt gândite în detaliu, iar 76% dintre atacatorii din SUA (după atacurile din 9/11 pânî la scrierea articolului) vorbeau deschis despre planurile lor chiar și cu câteva ore înainte de a acționa. De pildă, în cazul atacului din Sydney, Monis a scris pe site-ul său cu câteva zile înainte de a comite fapta, că ”s-a promis el însuși califului musulmanilor”.

Cercetarea lui Spaaji surprinde faptul că teroriștii urmează un întreg proces al transformării, de la păreriile personale până la identificarea ca ”enabler” ( de exemplu: Anwar al-Awlaki ). Iar atacurile sunt precedate de un eveniment declanșator.

Autorul articolului sugerează ideea conform căreia unele atentate teroriste ar putea fi evitate, întrucât acestea sunt expuse prin intermediul rețelelor de socializare.

Articolul integral îl puteți accesa aici.

Articolul a fost publicat în ziarul electronic ”The Guardian”, în 30 Martie 2017, de Jason Burke, în contextul în care numărul de atacuri teroriste de tip ”lupul singuratic” a crescut inexplicabil în ultimele decenii, iar denumirea de terorism de tip ”lupul singuratic” este incompletă, nefiind corespunzătoare fenomenului în sine.

În cadrul articolului, este sumarizată problematica definirii terorismului de tip lupul-singuratic, abordată dintr-o perspectivă relativ istorică, pe baza autorilor acestor tipuri de atacuri și a actelor teroriste care au avut loc de-a lungul timpului. Autorul susține că ideea de terorism de tip lupul singuratic este ineficientă, iar acest termen este abordat greșit, fiind folosit chiar și de grupările teroriste pentru a își motiva proprii activiști. Mai mult, conform textului nu există individ care să acționeze solitar în situația de îndeplinire a unui atac terorist. Astfel, prin intermediul editorialului, este analizat conceptul de terorism de tip lupul singuratic, dublat de o serie de atacuri de acest tip, prin prisma cărora Jason Burke, încearcă să înlăture ideea de atac solitar, lipsit de influența/ajutorul altor indivizi sau grupări teroriste.

Articolul se adresează atât publicului larg, cât și persoanelor care reprezintă un interes mai ridicat în ceea ce înseamnă terorismul solitar. Se poate afirma faptul că scopul articolului este acela de a evidenția că ideea de ”lup singuratic” nu este tocmai corectă, ci mai degrabă prezintă un efect negativ asupra populației.

În altă ordine de idei, în cadrul textului ca principale cauze care determină producerea evenimentelor de terorism solitar se află motivațiile ideologice, Însă, pe parcursul textului, se poate observa că în urma atacurilor din 9 Septembrie, atacurile de tip lupul singuratic au devenit doar forme de distragere de la amenințările reale. Astfel, este evidențiată o schimbare de percepție asupra teroriștilor ”nou apăruți”, și anume faptul că aceștia sunt recrutați, motivați și antrenați pentru a deveni marionetele grupărilor teroriste. Această asumpție este susținută atât în cazul lui McVeigh, despre care s-a auzit mai târziu că a fost inplicat mai mulți ani la rând în cadrul unor grupuri ”paramilitare”; cât și în cazul lui Breivik, despre care s-a afirmat ulterior că avea contact regulat cu membri din organizația English Defence League; alături de mulți alți astfel de autori teroriști cuprinși în articol. Așadar, cînținutul articolului marchează faptul că deși sunt identificați ca teroriști de tip lupul singuratic, acești indivizi nu acționează solitar, iar motivele care stau la baza acțiunilor acestora, deși personale, sunt alimentate de idei, motivații din partea unor grupări teroriste.

În ceea ce privește efectele pe care le au evenimentele produse de teroriști, în afara deceselor și a victimelor, sunt colosale. Conform articolului, prin intermediul atacurilor sunt vizate atât crearea unui dezechilibru în cadrul statului, cât și creșterea sentimentului de insecuritate al cetățenilor. Mai mult, autorul articolului susține că prin termenul de terorism de tip lupul singuratic, inspiră teroriștilor un statut special (de exemplu, Breivik se felicita în manifestul său) , un motiv în plus ca atacatorii să acționeze. În schimb, în cadrul societății, acest termen inspiră frica, teama, neîncrederea și insecuritatea.

Jason Burke își finalizează articolul afirmând faptul că termenul de terorism de tip lupul singuratic oferă ceea ce se dorește a crede – responsabilitatea unui terorist solitar este a lui însuși, iar acțiunile acestuia nu au putut fi anticipate.

Articolul integral îl puteți accesa de aici.